Promoția 2022 de absolvenți a USMF „Nicolae Testemițanu” a depus Jurământul medicului și farmacistului
- vizualizări: 1968
În istoria Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Promoția 2022 va rămâne una deosebită, deoarece a studiat timp de doi ani în condiții de pandemie. Paralel cu studiile, mediciniștii au activat în instituții medico-sanitare, cot la cot cu lucrătorii medicali, au făcut voluntariat, au participat la maratoanele de vaccinare anti-COVID-19, au contribuit la salvarea vieții oamenilor, fapt pentru care merită toată recunoștința și aprecierea noastră. Declarația aparține rectorului Universității, profesorul Emil Ceban, și a fost făcută în cadrul Ceremoniei consacrate depunerii Jurământului medicului și farmacistului, care a avut loc în data de 16 iunie, pe arena stadionului „Zimbru” din capitală.
„De astăzi, voi deveniți membri ai comunității medicale din Republica Moldova și din țările de origine. Noi vă îndemnăm să aveți multă încredere în forțele proprii și să nu uitați niciodată că faceți parte din marea familie a USMF „Nicolae Testemițanu” – instituție cu frumoase tradiții și valori ce poartă cu demnitate numele eminentului savant, ilustrului profesor și marelui patriot Nicolae Testemițanu”, a subliniat profesorul Ceban. Rectorul i-a asigurat pe proaspeții absolvenți că uşile Almei Mater vor rămâne întotdeauna deschise, pentru a-și continua studiile în rezidențiat sau masterat, deoarece profesiile, de care depinde viața și sănătatea oamenilor, necesită o educație profesională continuă pe parcursul întregii vieți.
Festivitatea a fost onorată de prezența Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care a declarat că depunerea Jurământului medicului și farmacistului este un angajament sacru și sincer de a salva vieți omenești. „Luați-o ca pe o promisiune pe care o faceți vouă înșivă, ca pe un angajament de principiu pe care îl veți respecta pe tot parcursul vieții. Ani în care vă veți dărui timpul, talentul, energia și sănătatea proprie pentru a fi în slujba oamenilor. Eu vă îndemn să-i petreceți acasă, în Republica Moldova. Avem nevoie de voi! Vrem să oferim tinerilor medici și farmaciști cât mai multe oportunități de dezvoltare personală și profesională în țara noastră”, i-a asigurat președinta țării.
Ministra Sănătății Ala Nemerenco a felicitat absolvenții cu finalizarea celei mai frumoase etape a vieții lor, remarcând că au îmbrățișat cea mai nobilă profesie, deoarece este unica în care cuvântul sacrificiu este de bază. „Vă așteaptă oamenii în suferință și, în afară de cunoștințe și profesionalism, aveți nevoie de multă compasiune, răbdare, milă și dragoste de oameni – sateliții cu care veți merge în profesie. Vom depune tot efortul ca, la finalizarea studiilor de rezidențiat, să veniți în spitale dotate cu echipamente moderne, medicamente și multă speranță în viitor. Generația Dumneavoastră va schimba această țară”, a afirmat oficialul de la sănătate.
„Ați avut șansa să studiați la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova – cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior, cu discipline medicale racordate la cele mai exigente rigori europene, cu un proces de instruire adaptat la cele mai înalte standarde și practici internaționale. Am certitudinea că încadrarea Dumneavoastră în acest sistem medical s-a produs deja pe parcursul pandemiei, atunci când, în condiții periculoase pentru viață, ați venit în ajutorul mentorilor voștri, al oamenilor și al țării. De azi înainte viața Dvs. va fi în serviciul umanității. Vă provoc să clădim în Republica Moldova și în țările din care proveniți un sistem modern și performant, cu accent pe pacient. Vă îndemn să deveniți ambasadori ai Universității, plasând astfel țara noastră pe harta internațională a educației medicale recunoscute”, a declarat ministrul educației și cercetării Anatolie Topală, prezent la eveniment.
Decanul Facultății de Medicină nr. 1, conferențiarul universitar Gheorghe Plăcintă, și-a exprimat recunoștința absolvenților pentru că au decis să fie studenți la USMF „Nicolae Testemițanu”, pentru că au ales programe de studii necesare societății și cu mare perspectivă în viitor. „De pregătirea și competențele voastre profesionale depinde bunăstarea acestui popor. De azi păşiţi cu încredere pe un drum pentru care v-aţi pregătit temeinic în cei șase ani de facultate. Urmează o călătorie profesională îndelungată, în care ne vom intersecta cu mulți dintre voi”, a spus decanul, asigurându-i că profesorii îi vor aștepta mereu la Universitate – „oaza iluminării” – pentru a le oferi tot suportul necesar.
Potrivit decanului Facultății de Farmacie, conferențiarul Nicolae Ciobanu, visul mult râvnit al absolvenților a devenit azi realitate: „Chiar dacă perioada prin care ați trecut v-a pus deseori la diverse încercări, voi sunteți cei învingători! Sunt sigur că anume voi, tânăra generație, veți acorda asistență farmaceutică calificată și servicii farmaceutice avansate populației țării noastre. Succesul vostru nu ar fi fost posibil, dacă alături nu ar fi fost cei care v-au ajutat să îmbrățișați una dintre cele mai nobile profesii – este vorba de profesorii voștri”. În final, decanul a adresat tuturor felicitări cordiale, urări de bine și sănătate, împliniri și realizări pe măsura așteptărilor, cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului.
În opinia decanului Facultății de Medicină nr. 2, conferențiarul universitar Mircea Bețiu, succesele absolvenților din Promoția 2022 vor rămâne în istoria Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”: „În pofida diferitor provocări, inclusiv a celor condiționate de pandemie, ați reușit! Sunteți câștigători pentru voi, familiile și comunitățile voastre! Acum puteți face următorul pas în devenirea Dumneavoastră profesională și socială – sunteți doctori. Continuați să perseverați pentru a vă lărgi limitele și a înfrunta noi provocări”. Decanul i-a îndemnat să dezvolte rețeaua de absolvenți internaționali ai USMF „Nicolae Testemițanu” și să păstreze Republica Moldova în suflet.
La rândul său, decanul Facultății de Stomatologie, conferențiarul universitar Oleg Solomon, a accentuat că această zi este începutul unei etape noi și încă necunoscute pentru absolvenți: „Vă îndemn să luați cu voi cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat de-a lungul anilor și să fiți convinși că ceea ce ați realizat până acum, înseamnă mult pentru dezvoltarea viitoarei cariere”. Decanul a mulțumit părinților pentru suportul și încrederea acordată copiilor, dorindu-le să se bucure în continuare de succesele lor, asigurându-i că eforturile lor vor fi răsplătite în timp.
În numele Promoției 2022, Sergiu Beliniuc, absolvent al Facultății de Stomatologie, conform tradiției, a transmis făclia cunoștințelor studenților din anul I de studii. „Am trăit ani frumoși și extraordinari – o experiență unică a vieții de student la Medicină, care ne-a pregătit pentru a practica unele dintre cele mai nobile profesii – cea de medic și farmacist. Generațiilor viitoare le dorim multă sănătate și perseverență, răbdare și curaj. Vrem să știți că munca voastră va fi remunerată la final cu cele mai înalte distincții, iar experiențele mai puțin reușite vă vor motiva să deveniți și mai puternici. Suntem mândri că facem parte din această comunitate academică. Noi vom purta în suflet și în gând tot ce a fost mai frumos în acești ani, urmând să respectăm deviza Universității – Lucendo Allis Ego Ipse Ardeo!”
La rândul lor, studenții din anul I, motivați de exemplul colegilor lor – astăzi absolvenți, au promis cu fermitate să demonstreze perseverență, responsabilitate și competență în tot ceea ce fac, pentru a fi urmași demni ai profesorului Nicolae Testemițanu.
Promoția 2022 este reprezentată de 1068 de specialiști, dintre care: 618 studenți autohtoni și 450 internaționali – cetățeni originari din 20 de țări ale lumii. Pentru sistemul de sănătate au fost pregătiți specialiști în: Medicină – 783, Stomatologie – 172, Farmacie – 65, Medicină preventivă – 20 de specialiști. În acest an, Universitatea a lansat prima promoție de asistenți medicali cu studii superioare – 11 persoane, precum și a 2-a promoție de specialiști licențiați în Optometrie – 17 absolvenți.
Mai multe fotografii vedeți pe link: https://www.facebook.com/usmf.md/photos/pcb.5385395878179455/5385381981514178/
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii